Indiferent dacă au o grădină la casă, sau un balcon la bloc, tot mai mulți români au ales tuia, acel brăduț ornamental care schimbă total aspectul locului în care este găzduit. Tuia este ușor de îngrijit fiind rezistent și adaptabil. Acest conifer poate ajunge la dimensiuni de câțiva metri dacă este îngrijit și udat cum se cuvine.Tuia

Tuia are nevoie de udări mai dese în timpul verii, lucru care nu este valabil însă și pentru primăvară, când profită de umiditatea crescută din sol. Deși se știe că nu este foarte pretențios cu tipul de sol care-l găzduiește, arborele de tuia nu rezistă prea bine la perioade foarte lungi de secetă. În schimb, planta este mult mai tolerantă în ceea ce privește poluarea și gerul. Datorită rezistenței crescute la praf și fum, copacul de tuia poate fi crescut chiar și in grădinile caselor situate la oraș. Tuia se dovedește o alegere perfectă pentru cei care au nevoie de umbră, intimitate și culoare în sezonul rece.Tuia Ingrijire iarna

Tuia, sau Thuja (cunoscut și sub denumirea de Arbovitae -Arborele Vieții), este un conifer din familia Cupressaceae, caracterizat de o tulpină dreaptă acoperită de o scoarță brun-roșcată și o coroană piramidală. Tuia are frunzele mereu verzi, așezate în scară, orientate spre vârful tulpinii.  În România cele mai întâlnite specii de Tuia sunt: Tuia occidentalis, Tuia smaragd si Tuia brabant – subspecii ale Tuia occidentalis. Tuia este un conifer care poate trăi peste 1000 de ani. Acest tip de arbușt constituie o alegere ideală pentru designul grădinii, mai ales în sezonul rece, deoarece planta rămâne veșnic verde.Tuia

Cum pregătim tuia pentru iarnă?

Chiar dacă este recunoscut pentru rezistența sa trebuie să avem mare grijă în cazurile de vreme extremă, mai ales iarna. Dacă temperaturile scad până la valori situate sub minus 20 de grade Celsius trebuie să-i acordăm atenție sporită.

Mulți utilizează tuia pentru a bloca zăpada și vântul în a le afecta curțile. Un gard din tuia blochează vânturile puternice și ajută la scăderea facturilor la încălzire în anotimpul rece. Dacă vrei să construiești un gard viu din tuia, îți trebuie exemplare mai înalte, de 1,2-1,5 metri. Se vor planta la distanță de cel puțin 80 de centimetri – 1 metru unul de celălalt. Tuia crește oricum foarte repede, in jur de 1-2 metri pe an. Tuia creează și o barieră pentru zgomot și oferă multă intimitate datorită foliajului său dens.

Rezistența sa sporită se trage din mai întâi de toate din curățare. Precum pomii fructiferi, tuia se curăță îndepărtând ramurile uscate sau vârfurile prea crescute. Dacă se trece peste acest proces, iarna, când  zăpada abundentă se adună pe ramurile sale, riscă ca planta să le rupă. Iată de ce tot mai mulți își tund arborii de tuia în binecunoscuta formă conică, cea care-i ajută să reziste mai bine.Tuia

De asemnea, tuia are nevoie de îngrășământ pe bază de nitrogen și potasiu, care să le întărească ramurile pentru iarnă. Acest îngrășământ se aplică de toamna împreună cu udări frecvente pentru ca apa să ajungă în profunzime, la adâncimi mai mari. Astfel, chiar dacă pământul de deasupra va îngheța, planta își va procura apa, fără probleme, din straturile inferioare.​

Copacii de tuia plantați în ghivece sau ale căror rădăcini sunt încă superficiale pot risca să se usuce din cauza înghețării pământului. Recomandat este să îi mutați în spații acoperite și ferite de temperaturi extreme. Există și varianta protejării de vântul rece cu ajutorul unor panouri din lemn.

https://www.citygarden.ro/wp-content/uploads/2018/10/Tuia-Ingrijire-iarna.jpghttps://www.citygarden.ro/wp-content/uploads/2018/10/Tuia-Ingrijire-iarna-150x150.jpgsuportAmenajari gradiniamenajare gradina,ingrijire planteIndiferent dacă au o grădină la casă, sau un balcon la bloc, tot mai mulți români au ales tuia, acel brăduț ornamental care schimbă total aspectul locului în care este găzduit. Tuia este ușor de îngrijit fiind rezistent și adaptabil. Acest conifer poate ajunge la dimensiuni de câțiva metri...